Cărți

De ce vreau să-l torturez pe tatăl lui Fabien din „Prima dragoste a lui Fabien Bonnaire”, de Ralu-Ana Avram

Am terminat de citit Prima dragoste a lui Fabien Bonnaire, de Ralu-Ana Avram, cel mai nou roman apărut la Editura Hyperliteratura, și am descoperit un personaj masculin pe care aș pune în aplicare tehnicile de tortură descrise de H. Sanson în Istoria familiei Sanson (Ed. Hyperliteratura, traducerea lui Octavian Soviany).

Autoarea care trăiește ruptă de realitatea contemporană

Înainte de a intra în subiectul cărții, vreau să vorbesc puțin și despre Ralu-Ana, cea mai nouă membră a familiei Hypera, pe care am avut ocazia să o și cunosc. Ralu-Ana Avram s-a născut în octombrie 1975, în București. A absolvit Școala Centrală în 1994 și a urmat apoi simultan trei facultăți – Drept, Psihologie și Regie-Teatru, pe care le-a și finalizat. A continuat cu un masterat în Filosofie și a obținut și titulatura de Doctor în acest domeniu.

A început să scrie de mână încă din clasa I, visând încă din adolescență să devină o mare autoare. Trăiește izolată de viața cotidiană, nefolosindu-se de mijloace moderne de comunicare (are doar un laptop pe care-l folosește destul de rar, doar pentru documentare). La sfârșitul lui 2019, cu ocazia unui târg de carte, a venit la standul Editurii Hyperliteratura cu un plic pe care era scris numărul ei de telefon și care conținea mansucrisul acestui roman. Povestea întreagă a autoarei o puteți citi aici.

Ce-i cu familia Bonnaire?

Prima dragoste a lui Fabien Bonnaire scoate în evidență probleme ca ipocrizia socială și condiția femeii. Acțiunea are loc la începutul secolului XX, în Provence. Fabien este mezinul familiei Bonnaire, un băiețel de nouă ani total atipic, care își ocupă majoritatea timpului cu scrisul și cititul, privește pe toți oamenii din jurul lui cu superioritate și se îndrăgostește de Lia, noua slujnică din casă. Evenimentele sunt prezentate, în mare parte, din perspectiva lui. Catherine, sora lui mai mare, este superficială, scopurile ei principale fiind măritișul, balurile și ieșirile în oraș. Mirelle, mama copiilor, nu este deloc împlinită emoțional, iar la scurt timp după ce-l cunoaște pe Gustave, iubitul fiicei sale, se îndrăgostește de el. François Bonnaire, capul familiei, trece prin criza vârstei mijlocii. Nu își suportă copiii, nu mai este atras de Mirelle și își dorește relații pasagere cu tinere femei. După ce Lia apare în peisaj, devine o victimă a umilințelor și abuzurilor la care o supune stăpânul casei.

Deși toți membrii familiei au niște caractere mizerabile de-a dreptul, am ajuns să-l detest din toată inima pe François Bonnaire.

François Bonnaire trebuie să moară!

Deși la început am trecut cu vederea gândurile pe care le avea atunci când se uita la Catherine sau felul în care vorbea cu Fabien, după prima lui interacțiune cu Lia am vrut să închid cartea și să o izbesc de pereți.

„Are o voce din cale-afară de enervantă!”, nu se putu opri să nu constate. „Din păcate nu seamănă nici cu mine, nici cu maică-sa și nici cu cineva din familia vreunuia dintre noi!”, observă în momentul acela. „Pare vulgară, nu-i frumoasă deloc, e înfumurată și peste măsură de fandosită!” – gândește capul familiei despre Catherine.

Într-o seară, François stă la biroul lui, iar Lia intră și îl servește cu ceai. În momentul în care se uită mai bine la ea și observă că fata e chiar frumușică, se gândește că ar trebui să profite de ea așa cum fac toți stăpânii casei cu slujnicile lor.

Hm… De când lumea, stăpânii au admirat nurii servitoarelor și s-au bucurat de farmecul lor! La urma urmei, nu ar fi ceva strigător la cer dacă aș trosni-o puțin! Nimeni nu ar bănui că aș fi în stare de una ca asta, iar soția mea nu ar afla niciodată, căci fătuca asta nu ar cuteza să îmi facă probleme.

La scurt timp, domnul Bonnaire trece la fapte. Când Lia vine să-l servească și rămâne singură cu el în odaie, bărbatul se repede asupra ei și încearcă să o posede. Tânăra ripostează, iar François îi spune că este proastă, o amenință și chiar o lovește.

Ca un uliu se repezi bărbatul asupra-i și, din cauză  că fata încercă să se ferească, o trase de păr, o pălmui, apoi o strânse în brațe.

Apogeul caracterului mizer îl atinge în timpul unei petreceri organizate de Catherine, când o lovește pe Lia cu o joardă peste gambe, aruncă bucăți de mâncare pe jos și îi spune poruncitor să le ridice și să le mănânce.

Deloc surprins de reacția fetei, omul luă de pe platou câteva gustări și le azvârli pe podea. (…)

De ce nu te apleci să iei de jos murdăria? De ce stai ca o proastă încremenită și te uiți la mine de parcă nu ai ști cine sunt? o întrebă. (…)

Nu auzi? Mănâncă-le! o îndemnă cel din urmă.

Tot în seara cu petrecerea, domnul Bonnaire se duce după Lia pe culoarul unde se află dormitoarele angajaților, o împinge pe fată în dormitorul ei, iar apoi încuie ușa. Dominat de ură, dispreț și de dorința de a-și face mendrele cu ea, îi sfâșie hainele și o trântește în pat. Lia are noroc, totuși, pentru că în acel moment o strigă bucătăreasa.

Când își dădu seama că tinerei nici prin gând nu îi trecea să îi dea ascultare, bărbatul se repezi asupra-i, îi rupse hainele și o trânti pe patul a cărui saltea era tot atât de tare ca piatra.

O carte scrisă într-un stil cu totul aparte, care, deși are ca plot principal dorința domnului Bonnaire de a o viola pe această slujnică neajutorată, nu cade deloc în vulgaritate. Acțiunea este prezentată în același mod elegant și decent de la început până la final.

De asemenea, personajele sunt foarte bine conturate. Sunt rotunde, complexe, vii. Fiecare personaj are obsesia lui, felul de a vorbi și aproape fiecare ajunge să devină principal în anumite puncte ale poveștii. Mi-a plăcut foarte mult că poți să citești, literalmente, gândurile lor.

Sfat pentru cititori sau Avertisment!

Înainte să citiți cartea trebuie să vă faceți provizii de tot felul de bunătăți. Nu uitați să cumpărați dulceață! Fiecare masă, fiecare gustare pe care o mânâncă personajele este descrisă în stil balzacian. Efectiv mi-a lăsat gura apă. Nu am crezut niciodată că o să îmi fie poftă de friptură de porumbel, dulceață de portocale, ori ouă cu două gălbenușuri. La urma urmei sunt delicatese pe care nu le-am încercat niciodată, iar acum nu-mi pot lua gândul de la ele. Cu dulceața de portocale mă descurc, dar problema mea este că nu știu de unde să fac rost de un porumbel pe care să-l frig în tigaie…

Prima dragoste a lui Fabien Bonnaire este atât de bine scrisă încât a reușit să mă atingă și să mă irite la un nivel pe care nici nu mi-l imaginam. O carte de-a dreptul magică, datorită stilului inconfundabil și al personajelor.

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-l dai mai departe:
  • 101
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

S-ar putea să-ți placă și...