Cărți

„Frumoasele adormite”, de Yasunari Kawabata – „Puritatea fetei reprezenta mai degrabă neputința bătrânilor”

Frumoasele adormite, de Yasunari Kawabata este un roman static, unde momentul-surpriză/punctul culminant lipsește, dar, cu toate acestea, povestea este învăluită în mister și tensiune. Inițial mi s-a părut  a fi o lectură lipsită de profunzime și ușoară din cauza, tocmai, a lipsei momentului-cheie. Am avut această senzație și pentru că anul trecut am citit Povestea târfelor mele triste, a lui Gabriel García Márquez. Inspirat de Frumoasele adormite, a scris această nuvelă care, deși are la bază același story, este mult mai vie, sensibilă și mai intensă. Mi-a plăcut mai mult varianta lui Márquez, datorită faptului că știu mult mai multe despre cultura sud-americană. Ulterior, am fost surprinsă de impactul pe care l-a avut asupra mea romanul lui Kawabata, dar asta abia după ce am înțeles puțin mai bine cultura japoneză.

Story-ul cărții este intrigant: Eguchi, un bărbat de 67 de ani, descoperă plăcerea frumoaselor adormite, care sunt rezervate doar bătrânilor împăcați cu propria soartă. Casa pe care o frecventează are reguli stricte, din acest considerent sunt primiți doar clienți de încredere care nu abuzează de tinere. Timp de cinci nopți, protagonistul vizitează casa tinerelor adormite, unde pendulează între trecut și prezent, între curiozitate și transgresiune, între exaltare și angoasă. Trupurile mlădioase ale femeilor sunt asemeni madlenei din În căutarea timpului pierdut, un portal care-l transportă pe Eguchi în trecut. De fiecare dată când se apropie de tânăra care-i este oferită, protagonisul retrăiește o veche iubire sau o scenă pasională din tinerețe.

Sursă foto: http://profunduslibrum2.blogspot.com/

Yasunari Kawabata (n. 11 iunie 1899 – d. 16 aprilie 1972) a fost un prozator japonez a cărui operă i-a adus premiul Nobel pentru literatură în 1968. A fost primul japonez și al treilea asiatic (după Rabindranath Tagore și Șemuel Iosef Agnon), care a câștigat acest premiu. Yasunari a rămas orfan la patru ani, a fost separat de singura lui soră și, ulterior, a fost crescut de bunici. La 11 ani își pierde bunica și sora, iar la 15, bunicul. Își petrece anii adolescenței în sigurătate și suferință, sentimente care se regăsesc în operele sale. Kawabata a fost ispitit să devină pictor, dar chemarea pentru literatură s-a dovedit mai puternică.

Cine sunt frumoasele adormite pe care le veghează Eguchi?

Când a intrat prima dată în casa frumoaselor adormite, Eguchi s-a așteptat să întâlnească o femeie schimonosită de oboseală. A fost surprins de aspectul fetei lângă care urma să își petreacă noaptea.

Protagonistul a început să analizeze femeia imediat ce s-a apropiat de pat. I-a admirat mâinile, picioarele, abdomenul și sânii. Pieptul fetei l-a făcut pe Eguchi să-și amintească de o noapte petrecută alături de o femeie pe care a mușcat-o atât de tare de sâni încât i-a dat sângele.

Parfumul tinerei care l-a lovit din plin pe bătrân este comparat cu mirosul de nou-născut. Mireasma de lapte l-a făut să-și amintească de o altă aventură pe care a avut-o la scurt timp după ce a petrecut timp cu copilul său. Femeia cu care urma să întrețină relații sexuale a simțit izul bebelușului și a devenit geloasă.

Nu doar frumusețea ei era uimtoare, ci și vârsta ei fragedă. Nu îi vedea decât fața, întoarsă spre el, dar părea să aibă sub douăzeci de ani. A simțit cum în piept i se trezea o viață nouă. Încheietura mâinii drepte îi ieșea de sub pătură, iar mâna stângă păra întinsă în voie. Mâna dreaptă, cu degetul mare ascuns pe jumătate sub obraz, se întindea pe pernă de-a lungul chipului adormit, iar vârfurile degetelor, datorită moliciunii somnului, erau îndoite lejer înăuntru, dar nu într-atât încât să nu ghicești gropițele  fermecătoare care se formau la baza acestora. Culoarea sângelui tânăr se intensifica pe măsură ce înainta din dosul palmei.

În cea de-a doua noapte, lui Eguchi îi este rezervată o altă fată frumoasă. De această dată, bărbatul, furios, a încălcat regulile și a încercat să o trezească pe femeie devenind chiar violent. S-a oprit abia când a realizat că femeia din patul lui era virgină.

Chiar în clipa asta, Eguchi răzbuna aplecat peste trupul acestei femei-sclave adormite umilința și necazul pe care le suportau bătrânii veniți în această casă. Încălca regulile acestei case, deși știa bine că nu va mai putea reveni niciodată aici. Pentru a o putea trezi pe fată a devenit chiar un pic violent. Dar deodată a fost oprit de un semn clar al virginității ei.

Cea de-a treia noapte în casa frumoaselor adormite îi rezervă personajului principal o noapte alături de o fată mult mai tânără și mai neexperimentată, care îi amintește de o aventură pe care a avut-o cu o  femeie necăsătorită și cu doi copii. Cu toate că amândoi și-au înșelat partenerii de viață, nu s-au simțit vinovați.

Fata mică era într-adevăr mică. Pe unul dintre obraji i se răsfirau dezordonat fire de păr care i se desprinseseră de cozi, iar celălalt obraz era ascuns de dosul palmei, încât fața îi păra și mai mică. Avea un aer inocent. De fapt, degetele îi erau domol întinse și capătul dosului palmei îi venea lângă ochi, iar acolo degetele se îndoiau și acopereau buzele, pornind din lateralul nasului. (…) Nu avea chipul fardat ca pentru noapte și nici nu părea că tocmai își dăduse jos fardul de peste zi.

În a patra noapte, Eguchi s-a strecuarat lângă fata cea nouă. I-a simțit imediat căldura copleșitoare a corpului. Și-a imaginat cum ar arăta în viața de zi cu zi, ce fel de om ar fi. A vrut să îi lase un semn, nu s-a putut abține, și i-a făcut cu unchia o urmă de la gât până spre piept.

Corpul fetei era într-adevăr cald, dar pielea îi era lipicioasă și alunecoasă. Umezeala aceea a ei mirosea. (…) De la șoduri în jos, trupul ei era extrem de bine făcut. Căldura ei, mai mult decât să-l pătrundă, l-a învăluit pe Eguchi. Și pieptul fetei era umflat, sânii păreau revărsați, iar sfârcurile erau extrem de mici.

Cea de-a cinci-a noapte pe care bătrânul a petrecut-o la casa frumoaselor a fost și ultima. Femeia care se ocupă de fete i-a rezervat două pentru acea noapte. Una avea pielea ușor brună și un trup sălbatic, în timp ce a doua avea pielea albă ca laptele și o blândețe uimitoare. Eguchi a intrat în spațiul dintre cele două tinere și și-a așeazat câte o mână pe pieptul fiecăreia. Bărbatul a îngheațat în momentul în care nu a mai auzit respirația și pulsul fetei brune.

Dormea cu picioarele răsfirate. Era cu fața în sus și cu brațele întinse în voie. Sânii îi erau mari, negri-vineții. Lumina din tavan se refelcta în catifeaua roșu-închis, dar culoarea sânilor nu era frumoasă, și nici culoarea de la gât spre piept. Pielea însă avea o strălucire neagră. (…) Degtele ei cu oase subțiri se îndoiau ușor și mult, ca și cum nu s-ar fi putut rupe. (…) Și sânii îi erau mici, dar erau totuși rotunzi și au încăput în palmele lui Eguchi. Și șoldurile erau rotunde. Femeia e infinită, a deschis Eguchi ochii cuprins puțin de tristețe.

Frumoasele adormite m-a cucerit prin stilul plin de lirism și subtilitate, prin descrierile detaliate care au avut puterea să îmi trezească amintiri. Consider că este un must-read, mai ales dacă îți place cultura japoneză.

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-l dai mai departe:
  • 14
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

S-ar putea să-ți placă și...