cărți

10 fragmente din „Feminist(ă) Feminiști” care m-au motivat să-mi asum că sunt feministă

Feminist(ă) Feminiști este versiunea extinsă a discursului pe care Chimamanda Ngozi Adichie l-a ținut în 2012 la TedxEuston. Chimamanda introduce, prin experiențele proprii, ipoteza unei societăți bazată pe egalitatea între sexe. În 2015, o organizație non-profit din Suedia a inițiat o acțiune pentru a oferi câte un exemplar din această carte fiecărui licean de 16 ani din țară.

Sursă foto: https://feminisminindia.com/

Chimamanda Ngozi Adichie a crescut în Nigeria. Opera ei a fost tradusă în 30 de limbi și a apărut în numeroase publicații, a primit the National Book Critics Circle Award și a fost declarată Best Book of the Year de către The New York Times. În România, cartea este tradusă la Editura BlackButtonBooks.

Un manifest puternic pe tema feminismului, care „șoptește, nu strigă, care are încredere, nu ceartă ” (The Telegraph).

Citind această cărțulie de 55 de pagini, am trăit niște sentimente foarte puternice. Am trecut de la nedumerire, la furie, la dezamăgire. Mi-am reanalizat trecutul. Mi-am amintit de prima dată când am fost numită, fără motiv, curvă; de ziua în care mi s-a spus să tac pentru că sunt moldoveancă, eram studentă la Cluj în acea perioadă; mi-am adus aminte de senzația pe care am avut-o atunci când m-am simțit neputincioasă în fața unui bărbat agresiv.

Nu îmi place feminismul dus în extrem, nu îmi plac feministele vocale, dar care nu fac nimic. Chimamanda are o cu totul altă abordare. Ea ne împărtășește propriile experiențe și subliniază adevărate probleme precum educația.

Chimamanda Ngozi Adichie mărturisește: La un moment dat ajunsesem o Feministă Africană Fericită Care Nu Urăște Bărbații și Care Folosește Balsam de Buze Și Care Poartă Tocuri Pentru Ea Însăși și Nu Pentru Bărbați.

10 fragmente din Feminist(ă) Feminiști care m-au motivat să-mi asum că sunt feministă

Cuvântul feministă are o atât de mare încurcătură semnatică, o încurcătură semantică nefericită: urăști bărbații, urăști sutienele, urăști cultura africană, consideri că femeile trebuie să fie întotdeauna cele care conduc, nu te machiezi, nu te epilezi, ești mereu furioasă, nu ai simțul umorului, nu folosești deodorant.

Investim prea mult timp în a educa fetele să le pese de ceea ce cred băieții despre ele. Iar reciproca nu este valabilă. Nu ne educăm băieții să le pese dacă sunt plăcuți sau nu de către ceilalți. Investim prea mult timp spunându-le fetelor că nu pot fi furioase sau agresive sau dure, ceea ce este suficient de rău, și în plus îi scuzăm sau îi lăudăm pe bărbați pentru exact aceste trăsături. Peste tot în lume, există atât de multe reviste și cărți care le spun femeilor ce să facă, cum să fie și cum să nu fie pentru a atrage și a satisface bărbații. Prin comparație, există mult mai puține ghiduri care să-i învețe pe bărbați cum să fie pe placul femeilor.

Cu cât un bărbat se simte mai obligat să fie dur, cu atât mai slab îi este egoul. Și le facem și fetelor un mare deserviciu, pentru că le învățăm că trebuie să aibă grijă de egoul fragil al bărbaților.

Le spunem fetelor: „Poți să fii ambițioasă, dar nu prea mult. Trebuie să-ți dorești să ai succes, dar nu unul prea mare, pentru că ai fi o amenințare pentru bărbați.”

Pentru că sunt femeie, se presupune că aspir la o căsnicie. Se presupune că deciziile pe care le iau în viață trebuie să se subordoneze ideii că cel mai important lucru pentru mine este căsnicia. Căsnicia poate fi un lucru bun, o sursă de bucurie, iubire și respect reciproc. Dar de ce le învățăm pe fete să aspire la o căsnicie, dar pe băieți, nu?

Folosim cuvântul respect pentru ceva ce o femeie are față de un bărbat, dar rareori pentru ceva ce are un bărbat față de o femeie.

Ne creștem fetele astfel încât să se vadă ca fiind într-o competiție una cu cealaltă, dar nu pentru un job sau o realizare personală, ceea ce după părerea mea poate fi un lucru bun, ci pentru atenția bărbaților. Le învățăm pe fete că nu pot fi ființe sexuale în același mod în care pot fi băieții.

Pe fete le învățăm rușinea. Ține-ți picioarele apropiate! Acoperă-te! Le facem să se simtă ca și cum sunt vinovate de ceva prin simplul fapt că s-au născut femei. Și astfel fetele ajung femei care nu-și pot exprima dorințele. Care se reduc pe ele însele la tăcere. Care nu pot spune ce gândesc cu adevărat. Care au ridicat prefăcătoria la rang de artă.

Sunt feminină. Mă bucur de feminitatea mea. Îmi place să port tocuri înalte și să mă dau cu ruj. Este plăcut să primești complimente atât de la bărbați, cât și de la femei (deși trebuie să fiu sinceră și să recunosc că prefer complimentele venite din partea unei femei elegante), dar adesea mă îmbrac cu haine care bărbaților nu le plac sau pe care nu le „înțeleg”.

Unii vor spune: „Dar femeile dețin adevărata putere: puterea de jos.” ( Aceasta este o expresie nigeriană pentru o femeie care își folosește sexualitatea pentru a obține ce vrea de la bărbați.) Dar puterea de jos nu este putere deloc, pentru că de fapt o femeie care deține puterea de jos nu este deloc puternică; doar cunoaște o cale sigură de a se folosi de puterea celeilalte persoane.

Declar că sunt o Feministă Moldoveancă Fericită Care Nu Urăște Bărbații și Care Folosește Balsam de Buze Și Care Poartă Tocuri Pentru Ea Însăși și Nu Pentru Bărbați.

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-l dai mai departe:
  • 38
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

S-ar putea să-ți placă și...