Cărți

Despre „Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide” sau când niciun fond de ten nu-ți poate ascunde vânătăile

Recent am luat o scurtă pauză de la beletristică și am citit Vânătăi ascunse, de Rachel Louise Snyder, o jurnalistă de renume care a călătorit în peste cincizeci de țări ca să strângă documente despre probleme legate de drepturile omului și violența domestică.

Niciodată nu am fost mai bulversată după o carte, nici măcar după Ulisele lui Joyce. Lectura mi s-a părut brutală, am avut nevoie de pauze de respiro care să mă detașeze de cazurile morbide ale unor biete tinere femei din State. Și acum, în momentul în care scriu această recenzie mă opresc, iau exemplarul (deja) rufos din stânga mea și îl frunzăresc. Îmi e teamă să nu scap un detaliu esențial.

Violența domestică este o problemă gravă cu care s-a confruntat și se confruntă în continuare umanitatea. Simt că mă blochez de fiecare dată când vorbesc despre, dar nu din cauză că îl consider un subiect tabu, ci pentru că devin atât de vulnerabilă în fața acestor cazuri și mă înfurii atât de tare, încât toate ideile și gândurile mi se contorsionează în creier și atunci când deschid gura devin onomatopeică.

Cartea este structurată în trei: în prima parte, Rachel expune perspectiva victimelor, mai exact perspectiva lui Michelle, o tânără de douăzeci și trei de ani care a fost împușcată alături de copii de către Rocky, soțul ei; în partea a doua, autoarea ajunge la grupurile de terapie pentru bărbații abuzivi din penitenciare și cea de-a treia parte, unde aflăm de cazurile de violență domestică din prisma salvatorilor.

Am citit Vânătăi ascunse și am plâns ca un copil mic care caută cu disperare pieptul mamei sub care să se ascundă. Între mine și protecția maternă sunt mai mult de 500 de kilometri și vreo douăzeci de ani distanță. Am citit această, la prima vedere banală, lucrare de non-ficțiune și m-am revăzut pe mine la unsprezece ani de parcă eram un personaj dintr-un lung-metraj dement. Am înțeles altfel fluierăturile și catcall-urile pe care le primeam, dar nu am înțeles pofta bărbaților, probabil însurați și cu copii de vârsta mea acasă, care băleau după fundul meu proeminent și sânii necopți.

M-am întors la treisprezece ani și am resimțit toate palmele peste fund și mâinile rătăcite pe sânii mei ale colegilor de clasă, care m-au făcut să disprețuiesc fiecare bucată din mine. La fel au fost și sunt sute de mii de fetițe. Cred că această carte m-a afectat atât de tare pentru că și eu am fost, la un moment dat, victimă a abuzului emoțional. Nu m-am considerat niciodată o supraviețuitoare, dar mă bucur că am reușit să merg mai departe.

Sunt feministă, nu suport când văd sau aud povești în care un bărbat abuzează emoțional sau fizic o femeie. Mă transform într-o fiară. Nu suport când bărbații sunt de părere că trebuie să își educe soția pentru că ea a avut o zi proastă și a răbufnit într-o criză de nervi, ori s-a trezit îmbufnată și a vrut să se descarce trântind niște uși de la dulapurile din bucătărie. De ce societatea le permite bărbaților să se enerveze, iar femeilor nu? De ce nu avem voie să fim supărate, triste, deprimate, anxioase, geloase, furioase, dezamăgite, distruse, amăgite? De ce nu avem voie să urâm? De ce un bărbat care consideră că femeia este proprietatea lui simte nevoia să o educe cu palma, pumnul și în, ultimă instanță, cu arma?

Revenind la carte, când spun că mi-a plăcut mă refer că Rachel a reușit să-mi atingă o coardă extrem de sensibilă. M-a impresionat faptul că a luat, încă din primele pagini, cazul lui Michelle și a prezentat întreaga poveste. S-a dus la geneza relației cu Rocky. A spus câți ani avea fata când l-a cunoscut, de ce s-a îndrăgostit de el, ce credeau părinții ei, a descris rulota în care a locuit cu iubitul până când taică-su a decis să-și cumpere un teren și să-și construiască o altă casă, pentru ca fiica lui să se mute într-un cămin decent.

Pe baza unor filmări de familiei, Rachel a expus cum se comportau femeia și copiii în prezența lui Rocky, cum era bărbatul la început și de ce s-a transformat într-o bestie. Autoarea a schițat fiecare element în parte până când a ajuns în punctul în care, într-o seară, Rocky a luat arma, a împușcat-o pe Michelle în cap, apoi pe copii, ca în final să se sinucidă.

Acest prim caz a avut un impact extrem de puternic asupra mea. M-a făcut să vreau să mă documentez singură, să caut fotografii cu această familie. Într-o noapte chiar i-am visat.

Sursă foto: nytimes.com

În partea a doua a cărții aflăm de câteva cazuri extrem de nenorocite povestite direct de agresori. Totuși, nefiind foarte bine accentuate, am reușit să trec mult mai ușor peste ele. Jurnalista subliniază în această parte că, în cadrul unor grupuri de terapie pentru agresori, bărbații vin, recunosc greșeala și încearcă să se îndrepte.

Și cum am spus și la începutul articolului, a treia parte expune câteva cazuri de violență domestică din perspectiva oamenilor care lucrează în asociații care se ocupă special de stoparea sau diminuarea agresiunii din familii. Rachel punctează extrem de elegant greutățile cu care s-a confruntat în rezolvarea unor astfel de cazuri. Atât ea, cât și alți colegi de breaslă.

Vânătăi ascunse este o carte care ar trebui citită atât de femei, cât și de bărbați, pentru că 1. le ajută pe femei să recunoască mult mai ușor abuzul emoțional sau fizic, iar 2. pe bărbați îi face conștienți de drama pe care o trăiește o femeie într-o relație toxică.

Cel mai mult mi-a plăcut că, pentru această carte, editura Nemira a colaborat cu asociația Anais, care se ocupă de cazurile de violență domestică din România. În fiecare exemplar din acest titlu o să găsiți un cartonaș cu numere de telefon de urgență și exemplificarea unor gesturi abuzive care ar trebui să te alarmeze.

Bărbații învață să fie bărbați definindu-se pe ei înșiși ca superiori unul față de altul și față de femei, iar mare parte din violența din comunitățile noastre e cauzată de aplicarea continuă de către bărbați a acestei credințe învățate cu privire la superioritatea lor, fie că e abuz din partea soțului, lupte între găști pentru teritoriu, asalturi pe stradă, jaf armat și toate celelalte delicte pentru care bărbații din închisori au fost acuzați. Bărbații… au învățat că e normal să folosească forța și violența în toate formele de mai sus, pentru a-și pune în aplicare obligația socială de a fi superiori.

Cumpărați cartea de aici.

Dacă ți-a plăcut recomandarea, cumpără-mi o cafea de aici!

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-l dai mai departe:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

S-ar putea să-ți placă și...