Cărți

„Delacroix este tabu: Amendamentele lirice” sau când simți poezia ca pe o durere menstruală

Citind Delacroix este tabu: Amendamentele lirice, de Medeea Iancu m-am enervat, m-am revoltat, mi-am plâns de milă, mi-am amintit toate dățile în care am fost discriminată doar pentru că sunt femeie, mi-am amintit de toate traumele despre care am reușit să vorbesc, probabil, mai târziu decât trebuia, mi-am amintit de Alexandra, mi-am amintit de Roxana și de celelalte tinere violate sau ucise.

Nu mă intresează câtuși de puțin politically correctul, ci mă interesează să pot umbla pe stradă îmbrăcată într-o rochie cu buline, scurtă până la genunchi, fără să fiu strigată, fluierată și chiar numită curvă. Vreau să nu mă mai simt în pericol de fiecare dată când trec pe lângă un grup de bărbați. Vreau să nu îmi mai fie frică.

Am selectat șase poeme feministe pe care le-am simțit până-n ovare.

4. NU dețin

Nimic.

Nu dețin o proprietate.

Nu dețin o mașină. Dețin

Isteria. Dețin

Incapacitatea. Sînt

Incapacitatea. Dețin

Albia,

Săpunul. Nu

Îmi dețin corpul.

Corpul aparține

Țării mele. Sînt fata

Care nu a murit

Încă. Primul lucru

Pe care l-am învățat despre

Afecțiune, a

Fost cum să

Spăl

Lenjeria

Bărbatului. Comisia de Promovare a

Virtuții și Prevenire a

Viciului din

Arbaia Saudită

Spune: Șansele sînt

Pentru băieți: În

Țara noastră

Sînt mai mulți

Scriitori decît

Femei. Acesta

Este un lucru

Natural,

Cu toții știm că

Bărbații sînt

Mai importanți

Decît femeile

Încă de la

Naștere. Fetele

Sînt

Povara economică. Primul

Lucru pe care l-am învățat despre

Afecțiune,

A fost să

Spăl lenjeria

Bărbatului. Dacă

Intri într-o

Biserică,

Unde te afli?

În mîinile

Bărbatului. Primul

Lucru pe care l-am

Învățat despre

Afecțiune, a

Fost să

Dețin

Hărnicia. Dacă

Ești în fața

Școlii, unde

Te afli?

În

Mînile

Bărbatului. Primul

Lucru pe care l-am

Învățat despre

Afecțiune, a

Fost să-mi fie

Frică. Dacă

Ești acasă, în fața

Chiuvetei,

Unde

Te

Afli?

******

*******. Calitatea

Expresivității

Mele stă în

Cicatrice. În acest

Stadiu sînt

Gazda, povara

Economică. Misoginia

Este o stare a

Sufletului. Mestec negură pentru

Curaj. Sînt

Vulnerabilă precum

Fulgerul. Am

O calitate scăzută a

Limbajului. Primul

Lucru pe care l-am

Învățat despre

Afecțiune, a

Fost să-mi fie

Frică.

10. VORBESC cu

Economie despre

Politică și

Ciclu, pentru a lăsa loc

Bărbaților să ia

Decizii. Trebuie să cer în limba

Națională

Ajutor.

Trebuie să mă fut fără

Prezervativ și să fac copii pentru patrie &

Pentru

Patrie &

Pentru

Patrie trebuie să

Mă fut & să alăptez după

Futut.

Trebuie să

Exist pe

Ascuns & să

Îngîn

O, Preasfîntă Fecioară, trebuie să fiu

Identitatea

Națională. Trebuie să

Ocolesc ( ), să

Spun: da, și eu am

Făcut, știi tu

Ce. Toată

Viața am plîns pe

Ascuns. Prima dată am plîns de

Frică.

Prima dată am plîns cînd

Am auzit cuvîntul

Tutore. Prima dată am

Plîns cînd

Am plecat din

Romînia.

Sînt singura fată, dar trebuie să fiu

Băiat. O

Mînă de om, dar băiat. Cînd sunt băiat nu

Am voie să

Plîng. Deseori mă uit în altă

Parte și fac pauze dese cînd

Vorbesc. Nici cînd sunt fată nu am voie să

Plîng.

Dacă vorbesc și vorbesc

Răspicat, lacrimile mele nu sînt

Libere. Ei zic că e bine să ai copii. Mă

Uit la Fecioara Maria din icoana de pe

Perete. Ei,

Cum e? Tu

Ai avut un

Băiat. Trebuie să mă apăr sau

Trebuie să car

Lucruri. Să schimb ferestrele la

Apartament, să

Văruiesc și

Să mă feresc să nu mi se vadă

Picioarele. Să fiu însoțită sau

Să însoțesc. SOȚ, s.m., obiect care,

Împreună cu

Altul, formează o

Pereche.

Să port baticul, să

Citesc

Baticul. Talaq,

Talaq, „asta-i

Tot ce pot

Da

Pentru

Victorie, spune

( ),

Pe fetele mele.” Sînt singura fată, dar

Cînd sînt

Fată, sînt

În

Unire și

Democrație,

Prostituată,

Tîrfă

Magică, poza de

Centură. Ce părți din mine sînt

Greșite? Sînt

Istoria și Istoria a fost

Tîrfă. Cînd sînt la școală, corpul meu e

Tîrfa. Cînd sunt în biserică, corpul meu e

Tîrfa. Cînd sînt în

Familie, corpul meu e

Tîrfa. Mami,

Unde era Fecioara Maria cînd

Băiatul m-a

Atins? Fetele

Vor fi înlocuite cu un nume de

Țară. Fetele vor fi înlocuite cu nume de

Băieți. Fetele vor fi înlocuite de

Patriarhi. Fetele vor fi înlocuite de

Scriitori. Fetele vor fi înlocuite de

Cruci. Fetele vor fi înlocuite de

Romînism.

14. PENTRU CĂ POEZIA este mereu despre cum

Arăți. Pentru că

Simbolismul este al

Bărbaților. Modernismul este al

Bărbaților. Romanul realist este al

Bărbaților. Pașoptismul este al

Bărbaților. Creativitatea feminină este de

Ne-

Conceput. Despre poemul

Meu sau

Despre cine îl

Copiază. Despre juriile din literatura misogină

Romînă. Fratele

Întîi. Unchiul Întîi.

Tatăl

Întîi. Poetul &

Scriitorul întîi. Mereu & mereu &

Mereu. Critica sexistă

Întîi.

Un băiat i-a spus altuia

Poponar. Un bărbat a spus altuia nu

Plînge. Un scriitor a hărțuit. Un scriitor a spus altuia nu

Plînge. Un tînăr scriitor este

Rasist. Un tînăr critic a scris recenzii

Sexiste. Un tînăr scriitor a

Hărțuit. Un tînăr poet a spus

Altuia:

Rușinează-te de

Emoții. Fratele

Întîi. Unchiul întîi.

Tatăl

Întîi. Comentariul sexist

Întîi. Poetul & scriitorul

Întîi. Mereu & mereu &

Mereu. În timp ce scriu acest poem,

Unele femei vor fi

Ucise, altele vor

Supraviețui iar bărbatul va lupta pentru

Justiție futînd & futînd fără

Consimțămînt.

Despre poetul care-mi copiază

Poemele. Despre bărbatul care-și apropie creația unei

Femei. Mulțumesc! Mulțumesc

Instituțiilor care mi-au permis să fiu aici.

Mulțumesc istoriei deoarece mi-a permis să fiu

Aici. Mulțumesc U.E. căci am

Supraviețuit. Mulțumesc partidelor politice pentru că mă iau în

Considerare. Mulțumesc învățămîntului romînesc pentru că a știut

atît de

Bine să mă reprezinte mereu & mereu &

Mereu. Mulțumesc învățămîntului romînesc pentru ignoranță.

Mulțumesc învățămîntului romînesc pentru

Manuale! Mulțumesc pentru oportunitatea de a fi lecția

Opțională! Mulțumesc pentru că am fost nota de

Subsol din cărțile

Voastre! Mulțumesc Muzeului Literaturii

Romîne! Mulțumesc că m-ați reprezentat ca fiind curvă,

Mamă, unica împlinire, vioaltă, bătută, isterică,

Nebună, tradițională & devotată. Nu m-ați supus.

Mulțumesc istoriei romîne pentru că a știut atît de

Bine să mă reprezinte mereu &

Mereu & mereu! Nu m-ați

Supus. Mulțumesc Poliției romîne pentru

Eșec. Mulțumesc, Maiorescu!

Mulțumesc, Vianu! Mulțumesc literaturii misogine

Romîne

Contemporane! Nu m-ați

Supus.

6. LITERATURA A FOST CREATĂ PE VIOLAREA

DREPTURILOR

MELE. ACEST ADEVĂR NU POATE FI

NEGAT. UNII AU CONSIDERAT CĂ NU AM NIMIC DE

SPUS

ȘI AU FĂCUT LEGI PENTRU

ASTA. UNII AU CONSIDERAT CĂ ESTE MAI BINE CA

O FEMEIE SĂ FIE ANALFABETĂ ȘI AU FĂCUT LEGI

PENTRU

ASTA. ALȚII AU CONSIDERAT CĂ TREBUIE SĂ CER

PERMISIUNEA

PENTRU A VORBI ȘI AU FĂCUT LEGI PENTRU

ASTA. LA 10 ANI NU

ÎNȚELEGEAM DE CE FEMEILE DIN CĂRȚI VORBESC

AȘA DE

PUȚIN. NU ÎNȚELEGEAM DE CE

FEMEILE NU DEȚINEAU NICIO

PROPRIETATE SAU VREO

ROCHIE. NU ÎNȚELEGEAM DE CE O

FEMEIE NU PUTEA SEMNA

VREUN ACT. NU ÎNȚELEGEAM DE CE NU

EXISTAU CĂRȚI SCRISE DE

FEMEI. NU ÎNȚELEGEAM DE CE EMMA EVITA SĂ

ÎL PRIMEASCĂ PE SOȚUL EI ÎN

DORMITOR. NU

ÎNȚELEGEAM DE CE FEMEILE NU AVEAU VOIE SĂ

PĂRĂSEASCĂ

CASA. DE CE DOAR FEMEILE ÎNGRIJEAU

COPIII. DE CE TOATE FEMEILE ERAU FIE

BOLNAVE, FIE

NEBUNE. DE CE BĂRBAȚII DIN CĂRȚI ATINGEAU FETE

MINORE. DE CE REGELE SE CĂSĂTOREȘTE ÎN FIECARE

ZI CU O

VIRGINĂ ȘI APOI O

UCIDE. O

UCIDE. O

UCIDE. O

UCIDE. DAR O FEMEIE ȘI-A SALVAT VIAȚA

POVESTIND ȘI

POVESTIND ȘI

POVESTIND ȘI

POVESTIND. SÎNT MAI PUTERNICĂ ATUNCI CÎND

VORBESC. LITERATURA A FOST CREATĂ PE VIOLAREA

DREPTURILOR

MELE. ACEST ADEVĂR NU POATE FI

NEGAT. SUB METAFORE ȘI EPITETE SE AFLĂ

RASISMUL. SUB METAFORE, EPITETE ȘI

AVANTGARDĂ SE AFLĂ DISCRIMINAREA ȘI

OBIECTIFICAREA, DAR

FATA DIN CĂRȚILE LOR CARE ESTE VIOLATĂ, EȘTI

TU. FATA DIN CĂRȚILE LOR CARE ESTE BĂTUTĂ ȘI

OMORÎTĂ, EȘTI

TU. EROUL A FOST MEREU UN

BĂRBAT. CHIAR ȘI ATUNCI CÎND BĂRBATUL UCIDE

FEMEI, ESTE EROU. AM FĂCUT EROI DIN

CRIMINALI.

PREȘEDINTELE ESTE

BĂRBAT. DOCTORUL ESTE

BĂRBAT. SCRIITORUL ESTE

BĂRBAT. DUMNEZEU ESTE

BĂRBAT. LIMBAJUL ESTE

MASCULINIZAT. LIMBAJUL ESTE

MASCULINIZAT. LIMBAJUL ESTE

TOT CE SE ÎNTÎMPLĂ ÎN ACEASTĂ CARTE, SE

ÎNTÎMPLĂ ÎN ÎNTREAGA

LUME. TOT CE SE ÎNTÎMPLĂ ÎN ACEASTĂ CARTE, SE

ÎNTÎMPLĂ ÎN ÎNTREAGA

LUME. CINE SCUIPĂ PE MINE,

SCUIPĂ PE NAȚIUNE. CINE SCUIPĂ PE MINE, SCUIPĂ PE

NAȚIUNE.

IDEEA DE

PROGRES A ACESTEI

ȚĂRI ESTE CÎT DE REPEDE POT SĂ DEVIN

DOCILĂ. ÎN ȘCOALĂ AM FOST ÎNVĂȚATĂ CĂ ISTORIA

FEMEILOR ESTE

ISTORIA BĂRBAȚILOR. UNII CRED CĂ FETELE TREBUIE

SĂ FIE VĂZUTE,

NU

AUZITE.

UNII CRED CĂ FETELE TREBUIE SĂ FIE VĂZUTE, NU

AUZITE. UNII CRED CĂ FETELE TREBUIE SĂ FIE

VÎNDUTE, UNII CRED CĂ FETELE TREBUIE SĂ FIE

DOCILE,

DOCILE,

DOCILE. TOATE

FETELE CONTEAZĂ, ÎNSĂ DOAR ACELEA CARE RÎD LA

GLUMELE DESPRE

VIOL. TOATE

FETELE CONTEAZĂ, ÎNSĂ NU ACELEA CARE AU FOST

UCISE.

TOATE

FETELE CONTEAZĂ, DAR UNELE SÎNT PENTRU

DEZBATERE. UNII CRED CĂ FETELE TREBUIE SĂ FIE

VĂZUTE, NU

AUZITE, TOATE FETELE CONTEAZĂ, DAR UNELE SÎNT

PENTRU

DEZBATERE.

35. E UȘOR SĂ FACI ARTĂ CÎND POȚI SĂ VORBEȘTI.

E ușor să te ușurezi cînd vezi un colț de

Stradă. E ușor să te angajezi și apoi să ai bani de-o bere.

E ușor să te întorci noaptea acasă, chiar beat. E ușor să-ți

programezi o

Călătorie și să pleci neînsoțit. E ușor să scrii poezie cînd ești

Bărbat. E ușor să vorbești pentru că nu te întrerupe nimeni.

E ușor, în genere, să vorbești, fără a fi judecat. E și mai ușor să

Vorbești cînd vocabularul se referă doar la

Bărbat. E ușor să vorbești cînd ai fost învățat că tu ai creat

Femeia. E ușor să vorbești pentru că poți înjura fără să fii

Judecat. E ușor să vorbești cînd poți să îți așezi corpul așa cum

Dorești în tramvai. E ușor să vorbești la

Microfon pentru că tu ai făcut

Legea. E ușor să faci legea pentru că tu ai făcut

Femeia. E ușor să vorbești cînd nimeni nu-ți cere să

Zîmbești. E ușor să vorbești cînd știi că e firesc să conduci o

Mașină. E ușor să vorbești cînd mereu e vorba

Despre plăcerea ta. E ușor să vorbești cînd nimeni nu-ți cere

Să-ți schimbi numele după căsătorie.

E ușor să vorbești cînd vezi filme în care ești mereu

Eroul. E ușor să vorbești cînd ești Părintele

Literaturii. E ușor să vorbești cînd poți intra în

Altar. E ușor să vorbești cînd te vezi reprezentat peste

Tot. E ușor să vorbești cînd nimeni nu te întreabă cum

Împaci politica cu viața de

Familie? E ușor să vorbești cînd nimeni nu-ți cere să

Alegi între carieră și viața de

Familie. E ușor să vorbești cînd nimeni nu scrie despre

Cum arăți, ci despre ceea ce știi să

Faci. E ușor să vorbești cînd poți alerga.

E ușor să vorbești cînd te poți cățăra în

Copaci. E ușor să vorbești cînd tu decizi pentru

Tine. E ușor să vorbești cînd ești reprezentat peste

Tot. E ușor să vorbești cînd nu te

Temi pentru viața ta. E ușor să faci artă cînd poți să

Vorbești.

36. Curajul

Este limbajul meu

Nativ. Eu

Nu este obiectul ci

Subiectul.

Acum scriu din interiorul lucrurilor pe care le-ați vrut ascunse.

Tot ce a fost reprimat are voce de femeie.

Tot ce a fost cenzurat are voce de femeie.

Cît de expusă trebuie să fie femeia ca să se facă

Auzită?

Devin nouă precum luna.

Nu sînt fata ucisă în

Poveste; nici tu nu ești.

Sînt o poetă a

Dragostei, pot

Scrie: Vreau să cunosc ziua în care nicio femeie nu va fi

Nevoită să scrie poeme despre

Viol.

Vreau să cunosc ziua în care nicio femeie nu va fi ucisă pentru că a

Scris. &,

Desigur, poemele despre viol nu sînt

Populare. Marii

Poeți scriu despre cum violează

Muzele. Marii poeți scriu despre secolele în care au avut

Acces la nudul

Femeii, în timp ce femeilor le era interzisă admiterea în

Școlile de

Artă. În școlile de

Artă găsești

Polițiști. În poezia clasică găsești polițiști.

Găsești polițiști în poezia post

Decembristă; găsești polițiști în poezia

Comunistă &

Contemporană. Găsești securiști în critica

Literară. Găsești polițiști care tîrăsc femeile afară din

Poezie. Găsești polițiști care aplică corecții femeilor în

Artă. Găsești polițiști care-ți explică

Originalitatea. Găsești polițiști și

Securiști care stabilesc valoarea în

Artă: originalitatea femeii trebuie să rîmînă în secolul

15. Trei din cinci femei fac ce le spune

Bărbatul. Trei din cinci femei se tem de

Iisus. Trei din cinci femei își apără fața de loviturile lui

Iisus. Trei din cinci femei laudă violul Fecioarei

Maria. Trei din cinci femei cred că meriți să fii

Moartă. Trei din cinci femei cred că mătăniile le vor salva de

Viol. Trei din cinci femei cred că fiicele lor trebuie să se

Sacrifice. Trei din cinci femei tac pentru că altfel ar

Muri. Trei din cinci femei fug de acasă.

Trei din cinci femei sînt hărțuite în

Școală. Trei din cinci femei îmi imită poezia.

Trei din cinci femei fac slut-shaming,

Trei din cinci femei sînt mîndre pentru că sînt rasiste,

Homofobe. Trei din cinci femei vor ca bărbații să le valideze creația.

Trei din cinci femei preferă imaginea degradantă creată de

Poet. Trei din cinci femei nu văd propriile acțiuni misogine.

Trei din cinci femei sînt captive în povestea victimei.

În povestea isteriei contrafăcute. În povestea excluderii.

Trei din cinci femei sînt sub controlul lui Iisus.

Trei din cinci femei cred că nu sînt suficient de bune,

Suficient de talentate. Trei din cinci femei cred în exegeza

Critică. Trei din cinci femei cred că nu vor face artă.

Trei din cinci femei cred în calificativele date de Iisus.

Trei din cinci femei cred că sînt inferioare bărbatului.

Trei din cinci femei cred că operele lor nu au ce căuta în

Muzee. Trei din cinci femei cred că El este creatorul.

Trei din cinci femei se tem de

Iisus.

Comandă cartea de pe Cărturești.

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-l dai mai departe:
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

S-ar putea să-ți placă și...