https://cristianascrie.ro/wp-content/uploads/2021/01/john-michael-thomson-9m1V6A8Fm-A-unsplash-scaled.jpg
Cărți

De ce bibliomaniacii din istorie m-au făcut să nu mai cumpăr atât de multe cărți?

Au început să îmi placă cărțile înainte să știu să citesc. Îmi plăcea să le colectez în teancuri, să le pipăi, să le mângâi, să le răsfoiesc și să inhalez mirosul prăfos, ușor uscat al paginilor. Prin adolescență, când cititul devenise deja o pasiune, înainte să adorm, fantazam cum fur cărți din librării și biblioteci. Acum, cheltuiesc aproape trei sute de lei pe lună pe noutăți, titluri clasice, reviste și ziare literare autohtone sau străine.

Îmi place ideea de a deține. Îmi trec numele pe prima pagină și extrem de rar le împrumut. Nu suport să am cărți necitite în bibliotecă. Totuși, în ultimul timp, când mă uit pe rafturile bibliotecii, devin anxioasă. Prea multe achiziții, prea puțin timp de lectură.

Dacă aș putea, m-aș închide în casă pentru două-trei luni și aș citit continuu. Nu am furat niciodată cărți, deși am fost tentată extrem de multe ori. Mai ales în facultate, când abia mă descurcam de pe o lună pe alta. Uneori, preferam să mănânc conserve de pește la 3 lei, doar ca să economisesc bani pentru cărți.

Analizând toate aceste simptome și încercând să-mi înțeleg obsesia, mi-am dat seama că sunt bibliomaniacă. Ca să nu se confunde, nu sunt bibliofilă, adică doar o mare iubitoare de cărți.

Bibliomania poate să îți distrugă viața

Tot citind despre această obsesie, am început să mă și îngrijorez. Am aflat că bibliomania este o boală psihică care se manifestă prin cumpăratul/colectatul/furatul obsesiv-compulsiv de cărți. Ajungi să deții atât de multe titluri încât este imposibil să le citești pe toate și, în cele mai multe cazuri, acest sindrom ajunge să îți distrugă toate relații umane. Mai poartă și denumirea de Tsundoku (org. japoneză), care înseamnă să cumperi foarte multe cărți pe care o să le citești mai târziu/cândva. Deși, probabil, nu vei ma ajunge să faci asta.

Termenul de bibliomanie a apărut prima oară în 1809. Fizicianul John Ferriar a scris un poem pentru prietenul lui, Richard Heber, care era un ahtiat după cărți. Tot în acel an, Thomas Frognall Dibdin a publicat cartea Bibliomania sau Book Madness, pe care criticul literar Philip Connell o descrie ca o serie de dialoguri bizare, care împreună cuprindeau un fel de patologie dramatizată simulată, ilustrată generos și, în cea de-a doua ediție, înfrumusețată cu note de subsol despre bibliografie și istoria colectării cărților. „Simptomele” afișate de biblomani în lucrarea lui Dibdin includ: o obsesie pentru exemplare netăiate, hârtie fină sau pagini veline, exemplare unice, prime ediții ale unui titlu, exemplare ilustrate și lucrări condamnate sau suprimate.

Holbrook Jackson continuă documentarea despre obsedații de cărți și publică, mai târziu, The Anatomy of Bibliomania.

Bibliomaniaci celebri din istorie

Când am început să aflu mai multe despre confrații mei de obsesii, mi s-a făcut frică. Sper să nu ajung să-mi distrug toate relațiile, să-mi pierd job-urile, să devin o introvertită târâtă prin procese din cauza propriului viciu. Să devin membră în clubul acestor cleptomani care preferă obiectele rare.

Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să fiu ca Stephen Carrie Blumberg (născut în 1948), unul dintre cei mai cunoscuți bibliomaniaci din istoria Statelor Unite. Deși familia lui era înstărită, a furat cărți de peste zece milioane de dolari. În 20 martie 1990, Blumberg a fost acuzat și arestat pentru că a jefuit bibliotecile, universitățile și librăriile din 45 de state, inclusiv capitala SUA și două provincii canadiene. A fost închis timp de șaptezeci și unu de luni și a primit o amendă de două sute de mii de dolari. Colecția lui valoroasă a fost confiscată și expusă la The Association of College and Research Libraries, purtând numele de Colecția Blumberg.

Unele dintre cele mai prețioase titluri pe care le-a furat Blumberg au fost: o copie din prima ediție al romanului Coliba unchiului Tom; A Confession of Faith, prima carte publicată în Connecticut în 1710; 25 de cutii cu materiale rare care prezintă istoria timpurie a Oregonului, inclusiv Jurnalul Webfoot și Biblia episcopală, un volum din secolul al XVI-lea.

Sau ca Sir Thomas Phillipps (primul baronet), care s-a născut în 1792 și a fost un anticar și colecționar de cărți englez. Phillipps a adunat cea mai mare colecție de manuscrise din secolul al XIX-lea. A fost fiul nelegitim al unui producător de textile. A moștenit o sumă foarte mare de bani, pe care a cheltuit-o aproape în întregime pe manuscrise.

Când a rămas fără fonduri, a ajuns să împrumute bani pentru a-și hrăni adicția, adâncindu-și astfel familia în datorii. Devotamentul său față de cărți a fost atât de mare, încât a achiziționat aproximativ 40.000 de cărți tipărite și 60.000 de manuscrise, probabil cea mai mare colecție creată de un singur individ. El a inventat termenul de „vello-maniac” pentru a-și descrie obsesia, care este denumită mai frecvent bibliomanie.

Nici măcar Rev. WF Whitcher, fost un pastor metodist din secolul al XIX-lea, nu mi se pare mai cumpătat, mai cerebral. După ce fura cărți rare, spunea că sunt chilipiruri găsite la vânzătorii locali.

Personaje din cărți care suferă de bibliomanie

Bineînțeles că nici personajele din romane nu au fost scutite de acest sindrom. Unele dintre ele nu se ridică la nivelul personalităților pe care le-am prezentat deja, dar până și ele au reușit, într-o oarecare măsură, să-și distrugă viețile doar pentru a potoli foamea obsesiei.

Peter Kien, protagonistul din Auto-da-Fé de Elias Canetti, este un bărbat care permite unui viciu să-l acapareze. Obsesia lui Kien pentru biblioteca personală duce la distrugerea căsniciei, a fericirii și, în cele din urmă, chiar și a colecției de cărți pe care o iubea atât de mult. Nu m-a impresionat prea tare, ce-i drept. Am mai cunoscut personaje dominate de vicii. E irelevant că vorbim de bibliomanie, alcoolism sau oricare altă manie, pentru că rezultatul e același. Nu m-a impresionat povestea lui Peter.

Nici Yomiko Readman, – personajul principal din Read or Die, de Hideyuki Kurata – nu m-a cucerit. Yomiko este un bibliomaniac introvertit, care preferă deseori compania cărților în locul oamenilor. Se asemănă atât de mult cu mine încât lectura acestui roman nu mi se pare esențială.

Comparativ cu figurile literare de mai sus, Don Vincente, personajul principal al unei proze scurte publicată anonim în ziarul francez La Gazette des Tribunaux (1836), pare extrem de intrigant. Vincente e un călugăr spaniol care a fost suspectat pentru furt de cărți chiar din mănăstirea unde își ducea veacul. Mai mult de atât, a ucis nouă persoane pentru a le putea fura cărțile.

Deși piața de carte din România are nevoie ca de aer de niște mici bibliomaniaci, încercați, totuși, să vă țineți în frâu aceste porniri distructive. Documentându-mă pentru acest articol, mi-am dat seama că și eu trebuie să mă controlez ca să nu ajung, Doamne ferește!, să-mi bag familia în datorii, să stau la răcoare, să plătesc amenzi exorbitante și, în cel mai oripilant caz, să omor niște bieți bibliofili doar ca să le fur cărțile.

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-l dai mai departe:
  • 417
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

S-ar putea să-ți placă și...