Cărți

8 fragmente din Războiul Mondial al Fumătorilor, care te vor face să înțelegi vicioșii

Am terminat de citit Războiul Mondial al Fumătorilor, de Marin-Mălaicu Hondrari și nu-mi pot lua gândul de la țigări, scrumiere îmbâcsite, cartușe de Vogue, Virginia Slim, Marlboro, sunetul brichetelor care se aprind, fumul care iese dintre buzele arse și țuguiate ale fumătorilor, simplul gest de a ține țigara între degete, mirosul de tutun iute și delicios și dependența de nicotină.

În acest roman-elogiu al țigării este vorba despre viața de fumător a unui băiat de la țară, Constantin, cu părinți plecați în Spania și care este crescut de bunică. Istoria lui tabgică se contopește cu istoria amoroasă, pentru că obișnuiește să fumeze exact acceași marcă de țigări pe care o îndrăgeau fetele și femeile pe care le-a iubit el. Prima firmă de țigări a fost Vogue, urmată de: Chesterfield roșu, Virginia Slim, Rothmans, o perioadă de abstinență, Chesterfield albastru etc.

Într-o societate plină de vicii, dintre care cel mai balmat este fumatul, în care singurul loc pentru fumători este masa aia de afară, cea de lângă  pubelă, în care plătești dublu pentru un pachet de țigări din cauza taxei de viciu, unde ești un paria dacă îndrăznești să îți aprizi o țigară într-un loc public, Hondrari vine cu un roman care apără drepturile fumătorilor.

O carte de entertainment, dar foarte bine scrisă. Poate să fie citită atât de fumători, cât și de nefumători. Mi-a plăcut acest roman, dar nu m-a lăsat cu nimic altceva în afara poftei usturătoare de țigară.

Din Războiul Mondial al Fumătorilor am extras opt fragmente care te fac să înțelegi și să iubești fumătorii:

Nu, clienții mei în primul rând nu erau bogați, erau oameni simpli, muncitori purtați de viciul fumatului, niște clandestini care treceau clandestin granița, cumpărau clandestin de la mine țigările mele clandestine, pentru a-și învălui în fum viețile lor clandestine.

Dacă se potrivește ceva la melancolia oamenilor, atunci țigările sunt acelea.

Începe cu o scamatorie. Inspiri, vezi jarul cum prinde viață, o adiere ușoară îți înconjoară cerul gurii, nici nu știi când atinge peretele elastic al plămânilor și începi să scoți fum printre buze. E vară, te-ai apucat de fumat, copilăria se apropie de sfârșit. Cel puțin așa a fost în cazul meu. Până atunci poate am fost un copil nefericit, dar acum pot spune cu siguranță că, după ce m-am apucat de fumat, am fost un adolescent fericit.

Partea proastă e că  fumam de mă ustura pieptul, dar în același timp mă gândeam că fumul expirat de ea și cel expirat de mine se întâlnesc undeva la jumătatea drumului dintre balcon și farmacie, că plutesc o vreme împreună pe deasupra caladrâmului și gândul acesta îmi alunga durerea din piept, îmi clătea gura și-mi dădea puteri să-mi aprind o țigară.

Gata cu Virginia Slim?, m-a întrebat. Da, i-am răspuns. A șovăit câteva clipe, apoi m-a întrebat: Și cine e cea care fumează Rothmans? Rothmans se poate fuma și în singurătate, am zis. Și crezi că Virginia Slim nu se poate fuma în singurătate?, m-a întrebat. Ba da, dar singurătatea asta nu mi se potrivește.

Mă încântă eleganța acestei promisiuni de moarte. Și moartea tabagică trebuie să aibă eleganța ei. Moartea slim, moartea mentolată.

M-am apropiat de ea, am strâns-o în brațe și i-am zis: Irina, Irina, Irinel. Cât de dragă-mi ești tu, Irinel și din plămânii ei moartea mi-a trimis o răsuflare mentolată.

Fumătorii avertizează autoritățile sanitare și pe cei din jurul lor că cei care nu fumează mor și ei.

Dacă ți-a plăcut articolul, poți să-l dai mai departe:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

S-ar putea să-ți placă și...